Zilele trecute am început să lucrez ca și consultant într-un proiect de promovare al unui espresor, Rutina de la locul de muncă este criminală, lipsa oamenilor, personalul magazinului care, fie vorba între noi, sunt total lipsiți de bun simț, cer produse de sampling fără nici un fel de stres, iar ca totul să fie minunat, își mai sună și toată agenda să spună că se dă cafea moca. Sunt sătul, sunt plictisit, sunt sleit. Nu mai am răbdare, nu mai am toleranță!
Dupa mult timp postez aici, dupa foarte mult timp. Postez deoarece ma aflu intr-un moment de rascruce, intr-un moment ce nu poate fi descris in cuvinte. Nu credeam ca poate exista ceva asa de amar, ceva asa de dureros. Am trecut printr-un milion de incercari, am gustat din tot ce are viata de oferit, atat bune cat si rele. Credeam ca le stiu pe toate, credeam ca nu mi se mai poat intampla nimic credeam ca sunt invincibil, credeam ca sunt de fier; insa am fost înfrânt, am fost macelarit. Nu stiu daca lacrimile ar mai avea cr-un rost, nu stiu daca m-ar ajuta cu ceva. Au fost fix 2 ani 4 luni si 6 zile sau 859 zile, minunate 90% dintre ele deplorabile 10%. Sper ca ea, orice ar decide sa faca, sa nu ramana cu o impresie proasta, cu toate ca niciodata nu a stiut ce simt cu adevarat, tocmai pentru ca am evitat sa arat. Lipsa de incredere si gelozia m-au rapus, au redus la zero absolut orice lucru bun din mine.
Săptămâna trecută mi-am făcut abonament la o sală de fitness din Brașov, cu gândul de a reuși în câteva luni până începe sezonul estival, să cultiv puțină masă musculară și să o definesc pe cea existentă. În acest sens, mi-am achiziționat după internet o găleată de Creatină, un compus organic menit să crească fluxul de insulină din organism, ceea ce va ajuta proteinele să se fixeze mai bine în mușchi. Sper să reușesc să vă pun și câteva poze cu eventualele progrese.
Calendar de lucru:
-> Lucru zilnic constituind în 3 zile de lucru diferite (brațe, spate și piept)
Brațe: Biceps, Triceps, Antebraț, Deltoid (luni, joi)
Spate: Trapez, Deltoid, Dorsal, Lombar(marti, vineri)
Piept: Pectorali, Oblici Abdominali, Abdominali(miercuri, sambata)
Sărbători fericite…
Posted: decembrie 24, 2010 in UncategorizedEtichete:bucurie, Sărbători fericite
În toate casele din lumea creștină, miroase a cozonac, sărmăluțe și caltaboș, miresmele ieșirii din postul Crăciunului. În seara de 24 Decembrie, în ajunul Crăciunului, toată lumea îl așteaptă pe Moș Crăciun cu daruri care să umple inimile cu bucurie tuturor oamenilor de toate vârstele.
Personal, și eu le-am făcut cadouri alor mei și le-a plăcut, bineînțeles, niciodată nu au refuzat un cadou sau să nu le placă, nu că aș fi eu vr-un mare și inspirat cumpărător de cadouri ci doar pentru faptul că am fost bine intenționat.
Vă urez tuturor multă fericire, sănătate și bani!
Sărbători Fericite Tuturor!
P.S. Să nu exagerați cu băutura…
Lacrimile zeilor…
Posted: decembrie 22, 2010 in UncategorizedEtichete:lacrimi, lacrimile zeilor, talisman
Era o iarnă rece afară, așa cum nici măcar bătrânii tribului nu mai văzuseră de când aceștia erau tineri, când vremurile erau mai bune, iar mâncare se găsea din abundență și apa nu era murdară. Din cortul făcut din pieile diferitelor necuvântătoare, fumega încet printre stâlpii de rezistență ultimele surcele adunate cu multă trudă de sub pătura groasă de zăpadă.
Unul dintre bătrâni, Fum, stătea lângă foc cu o pătura colorată așezată pe spatele acestuia spunând copiilor povești minunate despre aventurile minunate ale celui numit Iye, Fum, atât de iute ca fumul eram în tinerețe, spuse bătrânul cu vocea-i înțeleaptă și plină de tâlc. Vânam pumele cu mâinile goale, eram spaima lor, reușeam să mă fac nevăzut și neauzit, când din umbră atacam pantera, aceasta nu avea timp nici măcar să răsufle, spunea bătrânul, iar copii uitau de orice frig sau foame, privind cu ochii mari ațintiți la bătrân, însă unul dintre ei nu putea asculta.
-Tot timpul încruntat Vulpe tot timpul pesimist.
-Acum nu vreau decât o putere a zeilor care să mă lase să dau timpul înainte și înapoi după bunul plac, să trecem peste aceste momente, spuse supărat tânărul indian stând cel mai aproape de foc și tremurând atât de tare că se simțea în tot cortul.
- Ști, când eram tânăr la fel ca și tine, aveam un prieten care și-a dorit același lucru, atunci zeii au început să plângă și i-au oferit un talisman, un talisman făcut din însă-și lacrimile zeilor care au început să plângă la auzul acestor vorbe. Vreți să auziți în această seară povestioara, iar bătrânul mai trase un fum din pipă.
Toți copii fură captivați de spusele bătrânului Fum, însă era mult prea târziu, luna era sus pe cer, iar soarele apusese de ceva timp, toate aceste lucruri nefiind decât semne că micii copii ar trebui să se pună la somn, avea să fie o zi lungă…
Polemică despre viață: Valoare vieții…
Posted: decembrie 20, 2010 in UncategorizedEtichete:polemică despre viață, porc, sacrificarea porcului, viaţă
Zilele trecute, mai precis sâmbătă, a avut loc în familie ritualul de tăiere a porcului. Porcul a fost unul foarte liniștit, de parcă știa ce îl aștepta. Mie în acest ritual ce are loc de câteva sute de ani, mi-a revenit rolul de a ține picioarele porcului în timp ce acestuia îi era tăiată beregata. Sângele care șiroia ca de la un furtun cu debit ridicat, iar porcul care guița în agonie; ce-i drept nu pentru prea mult timp, m-au făcut să mă gândesc la valoare vieții.
Bineînțeles, în ultimele 3 luni am trecut prin câteva lucruri înfiorătoare chiar și pentru cei mai buni dintre noi, lucruri care încă odată m-au făcut să realizez că viața e scurtă, e plină de lucruri atât neplăcute cât și plăcute, sare și piperul cum îmi place mie să le spun. Ceea ce per total, dă vieții o valoare incomensurabilă, iar valoarea aceasta crește pe măsura evenimentelor ce au avut loc în aceea viață. Până acum, la frageda vârstă de 19 ani, concluzionez în urma celor spuse anterior că viața mea este foarte, foarte valoroasă, iar în universul cunoscut de mine sunt foarte puține entități vrednice să și-o asume.
Astăzi, venind din oraș, a început o ninsoare parcă desprinsă din basmele cu prinți și prințese. Ninsoare așa de deasă și frumoasă nu am mai văzut de ceva ani buni, însă aceasta a compensat din plin absența din ultimul timp.
Mă consider din oamenii privilegiați ai pământului fiind unul dintre cei care se poate bucura de acest fenomen al naturii. Făcând trecere la partea copilăroasă, subiectul pe care vreau să îl ating în această seară, odată ce am văzut fulgii mari de zăpadă ce veneau tot mai numeroși din toate părțile, am deschis gura și am scos limba în speranța că unul dintre ei o sa-mi aterizeze fix pe aceasta. Țin să menționez că ruta pe care mă aflam în drum spre casă era una ultracentrală; mai pe românește spus, am scos limba încercând să capturez un nefericit fulg de zăpadă în plin centrul orașului pe una dintre cele mai aglomerate artere.
Se pune problema în felul următor, oare eu sunt un tâmpit total că la 19 ani mă purtam ca un copil de grădiniță, că mă bucuram atât de tare de fulgii de zăpadă? Că zeci de oameni vedeau un tip care nu poate spune că se poate confunda cu un copil de generală, stătea cu gura larg deschisă și cu limba scoasă.
Sunt un copil mare, niciodată nu am vrut sau încercat să fiu altfel, îmi place așa.
Voi ce părere aveți? E bine ceea ce fac?
