Discuții despre viaţă.
Astăzi, după ce am terminat seminarul de “Drept Constituțional”, m-am îndreptat către laboratorul de “Informatică în administrația publică”. Ajunși la locul cu pricina, vechiul meu prieten Petre Andrei-Dumitru se hotărăște că are nevoie de țigări, zis și făcut, ne-am dus la magazin, în fața căruia am găsit un copac, pe care era atent sculptat:
…bineînțeles că prima idee care mi-a trecut prin minte a fost să fac o poză artistică cu un model… iată ce a ieșit:
Astăzi de dimineață am fost ca aproximativ tot studentul la un seminar. Drept civil cu I.Genoiu, o tipă undeva pe la 30 de ani, înaltă și slabă, care conform fluturașului de salariu și titulaturii din orar, este profesor universitar. Oare o simplă titulatură te poate face profesor sau mai profund…dascăl?
Să fiu mai concret, în timpul seminarului am fost puși să lucrăm în echipe, tema fiind delimitarea dreptului civil față de alte tipuri de drept. Toate bune și frumoase. S-au format echipele în funcție de poziționarea în bancă; cum eu stăteam undeva mai în față, singur în bancă, am fost pus în echipă, așa cum este logic și normal, cu studenții din banca din spate. Fiind lucru în echipă, asta presupune comunicarea, comunicarea sub formă verbală cu restul coechipierilor. Având o voce destul de gravă, fiind poziționat în banca din față aproape de profesor acesta a judecat că eu vorbesc prea tare, de fapt citesc prea tare, dialogul meu cu colegii fiind legat strict de cursul și tema propriu-zisa.
Ofensat, am întrebat pe doamna Profesor Universitar I. Genoiu; care crede dânsa că ar fi cea mai bună cale de a purta dialog în situația dată: telepatia? Aceasta, iritată a început să țipe și să urle spunând că nu eu ar trebui să o învăț pe ea, ci ea este aici să mă educe pe mine, printre altele a spus că sunt foarte obraznic, iar la o a doua abatere are să-mi facă referat pentru exmatriculare.
Având situația în față, trecând prin mai multe experiențe de genul cu aceeași profesori, toți făcând parte din aceeași tipologie și împărțind un profil psihologic asemănător, am ajuns la concluzia că aceștia au un complex de superioritate față de studenți.
Este apanajul celor care se consideră cei mai frumoși, cei mai deștepți si cei mai capabili, desconsiderând-i pe ceilalți
DECLANSAT DE UN COMPLEX DE INFERIORITATE
BLOCAREA AFECTIVITĂȚII duce la formarea complexului de inferioritate și compensarea lui în complex de superioritate prin nevoi de putere și control. Complexul de inferioritate își are rădăcinile în copilărie, când suntem cu adevărat în inferioritate și dependență. Este normal și folositor, in măsura în care te ajută sa-ți vezi lungul nasului. Problema apare atunci când accentul cade pe defecte și dezavantaje, în detrimentul calităților și avantajelor, fără ca acest sentiment să poată fi depășit rațional.
COMPLEXUL DE SUPERIORITATE se bazează pe opinii si pretenții exagerate față de sine și față de ceilalți. Exteriorizat, se exprimă printr-o atitudine masculină, comportament tiranic, aroganță și falsă modestie.
NEVOIA DE PUTERE declanșează tendințe pronunțate de control, posesiune si atitudine dominatoare în raport cu persoanele apropiate. Dacă s-ar putea descărca în societate, relațiile cu cei din jur n-ar mai avea de suferit. Nevoile de putere, posesiune și control ar putea fi satisfăcute în mod rezonabil, prin accederea la funcții de conducere, recunoaștere sociala si câștiguri bănești.
Zilele trecute, în lipsa oricărei alte activități, m-am uitat la “Surogate”:
În viitor, fiinţele umane trăiesc izolate, folosind roboţi înlocuitori (surogatele din titlu), cu un aspect asemănător dar îmbunătățit în comparaţie cu originalul uman, pentru activităţile sociale. Când roboţii încep să fie distruşi printr-o metodă care duce şi la uciderea “operatorului” uman, un detectiv (Willis) ajunge să descopere o adevărată conspirație. Cum surogatul său are parte de aceeaşi soartă, bărbatul este obligat să-și părăsească locuința pentru prima oară în ani de zile şi să pornească în lume pentru a-l descoperi pe criminal.
Filmul din punctul meu de vedere este un semnal de alarmă tras umanității. Societatea în care trăim este din ce în ce mai dependentă de alter ego-uri; fie fiind vorba de rețele de socializare, jocuri online de tip MMORPG sau orice altceva presupune utilizarea unui intermediar. Vorbind de societate vorbesc de noi, de elevi de student, de adolescenți, de omul de rând. Nu mai socializăm de foarte mult timp ajutându-ne de realul eu, avem nevoie de intermediari, de surogate…
Uităm pe zi ce trece din ce în ce mai mult ce înseamnă să trăim cu adevărat ce înseamnă să câștigăm și să pierdem, ce înseamnă tinerețea de care nu ne mai bucurăm de foarte mult timp.
Tipului, maica-sa, refuzase să-i mai plătească contul de World of Warcraft 
…
Lasă un răspuns interesant sau creativ în secțiunea de mai jos…
Zilele trecute am început să lucrez ca și consultant într-un proiect de promovare al unui espresor, Rutina de la locul de muncă este criminală, lipsa oamenilor, personalul magazinului care, fie vorba între noi, sunt total lipsiți de bun simț, cer produse de sampling fără nici un fel de stres, iar ca totul să fie minunat, își mai sună și toată agenda să spună că se dă cafea moca. Sunt sătul, sunt plictisit, sunt sleit. Nu mai am răbdare, nu mai am toleranță!
Dupa mult timp postez aici, dupa foarte mult timp. Postez deoarece ma aflu intr-un moment de rascruce, intr-un moment ce nu poate fi descris in cuvinte. Nu credeam ca poate exista ceva asa de amar, ceva asa de dureros. Am trecut printr-un milion de incercari, am gustat din tot ce are viata de oferit, atat bune cat si rele. Credeam ca le stiu pe toate, credeam ca nu mi se mai poat intampla nimic credeam ca sunt invincibil, credeam ca sunt de fier; insa am fost înfrânt, am fost macelarit. Nu stiu daca lacrimile ar mai avea cr-un rost, nu stiu daca m-ar ajuta cu ceva. Au fost fix 2 ani 4 luni si 6 zile sau 859 zile, minunate 90% dintre ele deplorabile 10%. Sper ca ea, orice ar decide sa faca, sa nu ramana cu o impresie proasta, cu toate ca niciodata nu a stiut ce simt cu adevarat, tocmai pentru ca am evitat sa arat. Lipsa de incredere si gelozia m-au rapus, au redus la zero absolut orice lucru bun din mine.
Săptămâna trecută mi-am făcut abonament la o sală de fitness din Brașov, cu gândul de a reuși în câteva luni până începe sezonul estival, să cultiv puțină masă musculară și să o definesc pe cea existentă. În acest sens, mi-am achiziționat după internet o găleată de Creatină, un compus organic menit să crească fluxul de insulină din organism, ceea ce va ajuta proteinele să se fixeze mai bine în mușchi. Sper să reușesc să vă pun și câteva poze cu eventualele progrese.
Calendar de lucru:
-> Lucru zilnic constituind în 3 zile de lucru diferite (brațe, spate și piept)
Brațe: Biceps, Triceps, Antebraț, Deltoid (luni, joi)
Spate: Trapez, Deltoid, Dorsal, Lombar(marti, vineri)
Piept: Pectorali, Oblici Abdominali, Abdominali(miercuri, sambata)
În toate casele din lumea creștină, miroase a cozonac, sărmăluțe și caltaboș, miresmele ieșirii din postul Crăciunului. În seara de 24 Decembrie, în ajunul Crăciunului, toată lumea îl așteaptă pe Moș Crăciun cu daruri care să umple inimile cu bucurie tuturor oamenilor de toate vârstele.
Personal, și eu le-am făcut cadouri alor mei și le-a plăcut, bineînțeles, niciodată nu au refuzat un cadou sau să nu le placă, nu că aș fi eu vr-un mare și inspirat cumpărător de cadouri ci doar pentru faptul că am fost bine intenționat.
Vă urez tuturor multă fericire, sănătate și bani!
Sărbători Fericite Tuturor!
P.S. Să nu exagerați cu băutura…
Era o iarnă rece afară, așa cum nici măcar bătrânii tribului nu mai văzuseră de când aceștia erau tineri, când vremurile erau mai bune, iar mâncare se găsea din abundență și apa nu era murdară. Din cortul făcut din pieile diferitelor necuvântătoare, fumega încet printre stâlpii de rezistență ultimele surcele adunate cu multă trudă de sub pătura groasă de zăpadă.
Unul dintre bătrâni, Fum, stătea lângă foc cu o pătura colorată așezată pe spatele acestuia spunând copiilor povești minunate despre aventurile minunate ale celui numit Iye, Fum, atât de iute ca fumul eram în tinerețe, spuse bătrânul cu vocea-i înțeleaptă și plină de tâlc. Vânam pumele cu mâinile goale, eram spaima lor, reușeam să mă fac nevăzut și neauzit, când din umbră atacam pantera, aceasta nu avea timp nici măcar să răsufle, spunea bătrânul, iar copii uitau de orice frig sau foame, privind cu ochii mari ațintiți la bătrân, însă unul dintre ei nu putea asculta.
-Tot timpul încruntat Vulpe tot timpul pesimist.
-Acum nu vreau decât o putere a zeilor care să mă lase să dau timpul înainte și înapoi după bunul plac, să trecem peste aceste momente, spuse supărat tânărul indian stând cel mai aproape de foc și tremurând atât de tare că se simțea în tot cortul.
- Ști, când eram tânăr la fel ca și tine, aveam un prieten care și-a dorit același lucru, atunci zeii au început să plângă și i-au oferit un talisman, un talisman făcut din însă-și lacrimile zeilor care au început să plângă la auzul acestor vorbe. Vreți să auziți în această seară povestioara, iar bătrânul mai trase un fum din pipă.
Toți copii fură captivați de spusele bătrânului Fum, însă era mult prea târziu, luna era sus pe cer, iar soarele apusese de ceva timp, toate aceste lucruri nefiind decât semne că micii copii ar trebui să se pună la somn, avea să fie o zi lungă…
Zilele trecute, mai precis sâmbătă, a avut loc în familie ritualul de tăiere a porcului. Porcul a fost unul foarte liniștit, de parcă știa ce îl aștepta. Mie în acest ritual ce are loc de câteva sute de ani, mi-a revenit rolul de a ține picioarele porcului în timp ce acestuia îi era tăiată beregata. Sângele care șiroia ca de la un furtun cu debit ridicat, iar porcul care guița în agonie; ce-i drept nu pentru prea mult timp, m-au făcut să mă gândesc la valoare vieții.
Bineînțeles, în ultimele 3 luni am trecut prin câteva lucruri înfiorătoare chiar și pentru cei mai buni dintre noi, lucruri care încă odată m-au făcut să realizez că viața e scurtă, e plină de lucruri atât neplăcute cât și plăcute, sare și piperul cum îmi place mie să le spun. Ceea ce per total, dă vieții o valoare incomensurabilă, iar valoarea aceasta crește pe măsura evenimentelor ce au avut loc în aceea viață. Până acum, la frageda vârstă de 19 ani, concluzionez în urma celor spuse anterior că viața mea este foarte, foarte valoroasă, iar în universul cunoscut de mine sunt foarte puține entități vrednice să și-o asume.
